VIDEO | Protest incredibil în timpul unui meci din Grecia. Jucătorii și antrenorii s-au așezat în fund într-un gest de solidaritate cu imigranții din Siria

Redactor:
Razvan Hriscu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fotbaliștii a două echipe din Grecia au întrerupt un meci de liga a doua pentru a protesta față de indiferența autorităților în privința imigranților din Asia.

Jucătorii de la AEL Larissa și Acharnaikos, plus antrenorii și rezervele, s-au așezat în fund pe gazon imediat după fluierul de start al meciului și au rămas în această poziție timp de două minute.

„Conducerea lui AEL, antrenorii și jucătorii vor ține două minute de reculegere în memoria sutelor de copii care continuă să-și piardă viața în fiecare zi în Marea Egee, din cauza indiferenței brutale a Uniunii Europene și a Turciei”, a anunțat crainicul stadionului.

Grecia este punctul principal de intrare în Europa a imigranților și refugiaților din zonele de conflict din Afghanistan, Irak și Siria. Conform datelor prezentate de Organizația Internațională pentru Migrație (IOM), cel puțin 244 de persoane au murit în ianuarie în încercarea de a trece Marea Mediterană.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile

Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”

Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ

Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”

Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial

BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?

Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege

Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...

Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'

Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România

Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news

Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde

Trei semne că discuți cu un robot escroc AI

Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro

Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×